Florica Prevenda

(n. 1959, Dor Mărunt)

 

Florica Prevenda este unul dintre cei mai inovatori artiști români din sfera picturii contemporane. Formată la Iași înainte de 1989, apoi profesor asociat al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti între 1993 şi1997, artista s-a afirmat pe plan internațional, cu expoziţii personale și de grup, în Belgia, Germania, Polonia, Canada, Spania, Marea Britanie, Israel, Italia, Olanda, SUA. Printre cele mai notabile solo show-uri se numără cele de la Muzeul Brukenthal Sibiu, 2013, Muzeul Naţional de Artă din Cluj, 2011, M.I.A. One Woman Show la Milano, 2007, şi de la galerii olandeze în 2000, 2002 şi 2004. Florica Prevenda lucrează desen, pictură, colaj, obiect, asamblaj, în juxtapuneri expresive de forme şi materiale și serii conceptuale care problematizează identitatea individului în context contemporan: globalizare, uniformizare, spaţiul virtual şi generalizarea comunicării mediate tehnologic. Are în palmares: Premiul UAP în 1986 şi 1992, Marele Premiu pentru pictură de la Chişinău, 2003, Ordinul cultural în 2005 şi Premiul de onoare 2011 la Nowy Sacz, Polonia. In noiembrie 2015, artista a primit Premiul Uniunii Artistilor Plastici pentru Pictura. Trăieşte şi lucrează în Bucureşti şi New York, iar din 2014 este reprezentată de galeria AnnArt, unde a avut o expoziție personală(Facelook), itinerată apoi la Muzeul de Artă din Timișoara.

 

 

 

Florica Prevenda este primul „nume nou”, adăugat în portofoliul AnnArt, de la constituirea acestuia, în 2011. Iar noi suntem prima galerie care o reprezintă în România. Această intersecţie de „gesturi prime” se aşează pe o descoperire reciprocă: semănăm. Nicidecum narcisistic de suprafaţă, ci solidar, în înţelegerea rostului profund al artei contemporane precum şi a căilor de muncă şi inspiraţie care o susţin.

(Gabriela Massaci)

 

În ultimul deceniu şi jumătate, Florica Prevenda dovedeşte o tenacitate exemplară a cercetării pictural-materiale pe o problematică ce se adânceşte, ca procedură şi palier conceptual, de la o expoziţie la alta. De la tema fundamentală a Chipului fără chip (MNAR, 1999) la diagrama mulţimii metropolei (Umbrele prezentului,  Simeza, 2004) ori la eul multiplicat (Timpul regăsit, Palatul de la Mogoşoaia, 2008), pictoriţa se alimentează, pe o tramă figural-serializată minimal, din magma de emoţii şi nelinişti care bântuie condiţia umană a epocii.

(Aurelia Mocanu)

 

Cu o prezență pregnantă, impactantă la nivel vizual și tactil, pictura-asamblaj a artistei reiterează chestiuni centrale artei contemporane, prin raporturile complexe stabilite între bi și tridimensional, manualitatea actului artistic versus lucrul în serii conceptuale care problematizează la nivel simbolic relațiile multistratificate dintre sine/individ și ceilalți/societate, dintre identitate reală și virtuală, în contextul accelerat și haotic al comunicării mediate tehnologic, globalizantă și extatică.

(Diana Ursan)


Studii

1984 Absolventă a Academiei de Artă din Iași

1993–1997 Profesor asociat al Universității Naționale de Artă din București

 

Expoziții personale

2014 Muzeul de Artă Timișoara

        AnnArt Gallery, București

2013 Muzeul Brukenthal, Sibiu
2011 Muzeul Național de Artă din Cluj
2010 Arcade24 Gallery, Bistrița
        Biserica Herina, jud. Bistrița
        Arthus Gallery, Bruxelles
2008 Centrul Cultural Palatele Brâncovenești Mogoșoaia
2007 M.I.A. „One Woman Show”, Milano
2004 Galerie Het Dijkstoelhuis, Wageningen, Olanda
        Arthus Gallery, Bruxelles
        Galeria Simeza, București
2002 Galerie Het Dijkstoelhuis, Wageningen, Olanda
         FNV Kiem, Amsterdam, Olanda
2001 Arthus Gallery, Bruxelles
2000 Galerie Lamber, Valkenswaard, Olanda
1999 Arthus Gallery, Bruxelles
        Muzeul Național de Artă a României, București
1997 Galeria Artexpo, Etaj 3/4 , București
1996 European Commission (Rotonde), Bruxelles
        Pictură murală, Granvillar, Franța
1992 Galeria Căminul Artei, București

 

Expoziții de grup

2014-2015 AnnArt Gallery, București

2014 Muzeul Național de Artă Contemporană, București

2013-2014 AnnArt Gallery, București

2013 Galerie Arielle d`Hauterives, Bruxelles
        Galerie Oben, Chemnitz, Germania
         BWA Sokol, Contemporary Art Gallery, Nowy Sacz, Polonia
2012 Art Karlsruhe, Karlsruhe, Germania
2011 BWA Sokol, Contemporary Art Gallery, Nowy Sacz, Polonia
2011 Palace of Arts Society of Friends of Fine Arts, Cracovia
2010 Galeria Căminul Artei, București
         Slide Room Gallery, Vancouver Island School of Art, Victoria, Canada
         Parcours d`Artistes, Bruxelles
         Patricia Munoz Gallery, Barcelona
         Institutul Cultural Român, Londra
         Institutul Cultural Român, Tel Aviv
2009 Peninsula Arts Gallery, University of Plymouth, Marea Britanie
        Kralingen Gallery, Rotterdam, Olanda
        Spazio di Teatro “Senza Quinte” Olbia, Italia
        Muzeul Negreşti–Oaş, Negreşti–Oaş
        Centrul Internațional pentru Artă Contemporană, București
         Kralingen Gallery, Rotterdam, Olanda
         Spazio di Teatro „Senza Quinte" Olbia, Italia
         Palac Sztuki Gallery, Cracovia
         Ground Gallery, Windsor, Canada
         Mistlin Gallery, Modesto, California, SUA
         Shan Alam Gallery, Malaezia
2008 Galleria G 28, Pallazzo Marini, Cagliari, Italia
          Circolo Arcimontorio, Verona, Italia
          Performance, Space of Contemporary Art, Chelsea, New York
          Oravska Gallery Dolnim Kubinie, Slovacia
          Palace of Arts, Lvov, Ucraina
          Art exhibition Office, Rzeszow, Polonia
          Palatul Artelor, Baia Mare
2007 WTC Art Gallery, Rotterdam, Olanda
          Muzeul de Artă din Constanța
          Gallery of the House of an Artist, Varșovia
          PROFIL, Gallery of Modern Art, Poznan, Polonia
          Art Exhibition Office, Olsztyn, Polonia
         National Art Gallery, Bratislava, Slovacia
         Gallery of Modern Art, Kolobrzeg, Polonia
         The Castle of Pomeranian Princes, Szczecin, Polonia
         Palac Sztuki Gallery, Cracovia
         Miejska Galeria Sztuki, Zakopane, Polonia
2006 Veroniki Art Gallery, București
          Muzeul de Artă din Constanța
          International Biennial Exhibition, Nowy Sacz, Polonia
2005 Centrul Cultural Palatele Brâncovenești - Muzeul Mogoșoaia
2004 Het Dijkstoelhuis Gallery, Wageningen, Olanda
         Centrul „Constantin Brâncuși”, Chișinău
         DAP Gallery, Varșovia
2003 Kralingen Gallery, Rotterdam, Olanda
          Galerie BWA, Bydgoszcz, Polonia
          Centrul „Constantin Brâncuși”, Chișinău
          Muzeul Național de Artă Contemporană, București
          Palac Stuki Gallery, Cracovia
          Muzeul de Artă din Bacău
2002 Het Dijkstoelhuis Gallery, Wageningen, Olanda
          International Biennial Exhibition, Now Sacz, Polonia
2001 Heinolan Taidemuseum, Finlanda
          „De Kopgroep”, Lamber Gallery, Valkenswaard, Olanda
2000 „Common Sense 2000”, Berenberg, Germania
          „Frozen Moments”, Lamber Gallery, Valkenswaard, Olanda
          „Velico Tarnovo 2000”, Velico Tarnova, Bulgaria
          Atelierroute Regio Eindhoven, Olanda
1999 Holland Art Fair, Alkmaar, Olanda

          Marga Kramer Gallery, Ilsselstein, Olanda
          Arthus Gallery, Bruxelles
         „Artistes de Bucarest“, Mussee Ianchelevici, La Louvière, Belgia
         Escape Gallery, Deventer, Olanda
1998 Palatul Parlamentului, București
          Escape Gallery, Deventer, Olanda
1995 „L’Aigle de Nice”, Grand Prix International des Arts Plastiques de la Ville de Nice et de la région Provence, Alpes, Côte d’Azur, Franța
          Covalenco Galley, Geldrop, Olanda
         „Rives 95. Exposition Peintures Sculptures” C.N.B.D.I. (Centre national de la bande dessinée et de l’image), Angoulême, Franța
         „24 Peintres et Sculpteurs Contemporains. Itinéraires au de là des voyages”, Maureen O’Hare Wolson Gallery, Grenoble, Franța
1994 „St. Quentin 4-mx Biennale Internationale du Pastel”, Espace Saint-Jacques, Saint-Quentin, Franța
         Eröffnun der Ausstellung „hinter den 7 Meeren“ Landesvertretung von Anhalt, Bonn, Germania
1994,1997 „Romanian Contemporary Art“, Agial Gallery, Beirut
1994 Centrul Cultural Maghiar, București
1993 Centrul Cultural Latino-american, București
          „Common Sense”, Bernburg, Germania
          Efehaus Gallery, Wernigerode, Germania
          Caisse d’Epargne Gallery, Belfort, Franța
1992 „Artist of Europe” Efehaus Gallery, Wernigerode, Germania
1992,1993 „Künstler des Plenair in Wernigerode – hinert den 7 Meeren”, Wernigerode, Germania
1989 The Youth Biennial, Sofia
          Galeria Simeza, București
1988 Galeria Municipiului București
1986 Galeria Eforie, București

 

Premii

2011 „Premiul onorific” al Centrului Cultural Malopolska SOKOL în Nowy Sacz, Polonia
2010 „Marele Premiu pentru Pictură al Municipiului București” în cadrul Festivalului Artelor
2006 Premiul juriului, Biennial Exhibition, Nowy Sacz, Poland
2005 „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, acordat de Președintele României
2003 „Marele Premiu pentru Pictură” la Saloanele Moldovei, Chișinău
1995 „Premiul Municipalității pentru Tineri Artiști”, București
1992 „Premiul U.A.P. pentru Tineret”, București
1991 Premiul „Dominus" pentru pictură, București
1989-1990 Premiul pentru pictură la „Expoziția tineretului”, Artexpo, București
1986-1988 Bursa „Theodor Aman" pentru pictură, București
1986 Bursa U.A.P. pentru pictură

 

Publicații

Florica Prevenda: Facelook, catalogul expoziției de la Galeria AnnArt, București, 2014, ISBN 978-973-0-16560-9, cu texte semnate de Gabriela Massaci, Aurelia Mocanu și Diana Ursan

Serenity,catalogul expoziției de la Arthus Gallery, Buxelles, 2011, cu un text de Adriana Oprea

Time Regained, catalogul expozției de la Arthus Gallery, Bruxelles, 2009, cu texte semnate de Adrian Guță, Aurelia Mocanu și Florica Prevenda

Shadows of the Present, catalogul expoziției de la Arthus Gallery, Bruxelles, 2004, cu un text de Adrian Guță

Faces Without a Face, catalogul expoziției de la Muzeul Național de Artă, București, 1999, reeditat în engleză de Arthus Gallery, Bruxelles, 2010, cu un text de Ruxandra Balaci

 

Articole

Aurelia Mocanu, „Florica Prevenda – Profilaj”, în Arta, nr. 11, 2014, pp. 58-61

Ioana Tamaș, „Piața de artă din România. Artistul – interviu cu Florica Prevenda”, în Dilema Veche, 18 Dec. 2013

Ovidiu Pecican, „Chipul neconcesiv al artistei”, în Ziarul Financiar, 11 Apr 2011

Aurelia Mocanu, „Umbra chipului. Exfolieri și depuneri”, în Observator cultural, nr. 442, 2008

Aurelia Mocanu, „Timpul regăsirii”, în Ziarul Financiar, 01 Aug 2008

Aurelia Mocanu, „Aud materia pictând”, în Ziarul Financiar, 01 Febr. 2008

Corneliu Antim, „Prezentul continuu”, în Ziarul Financiar, 20 Iun 2008

Adrian Guță, „Umbre ale prezentului”, în Observator Cultural, nr. 205, 2004

Corneliu Antim, „Searching for the primordial man”, în Ziarul Financiar, Febr. 2004

Colette Bertot, „Florica Prevenda: les ombres du présent”, în L’ECHO, 14 Iun 2004

Door Theo van der Zalm, „Spiegels van de ziel in het Dijkstoelhuis”, în de Veluwepost, Oct. 2002

Corneliu Antim, „The revealed face - the imagined face - the devoured face”, în Ziarul Financiar, Mai 1999

 

Lucrări în colecții publice și private