Exercises for ”Cut The Line (Time #0.6)”

4 decembrie 2020 - 15 ianuarie 2021 Exercises for ”Cut The Line (Time #0.6)”

Exercises for ”Cut The Line (Time #0.6)”

expozitie |  CV artist | 

Exercises for ”Cut The Line (Time #0.6)” | Horațiu Lipot*

 

Andreea Albani este o artistă care trăieşte şi lucrează între Bucureşti şi Paris. Activând iniţial în mediul picturii, primele ei lucrări tratează într-un limbaj aparent abstractizat o temă identitară a disoluţiei, care a avut ca imbold un eveniment biografic major de ordin liminal - dispariţia fizică a persoanei care completa sistemul ei emoţional. Începutul practicii extinse a artistei pleacă de la paginile de jurnal, unde cuvinte aglutinate au ajuns încetul cu încetul să nu mai denomineze nimic şi să devină simple linii de expresie care doar mimează forma simbolică a cuvântului,~asemeni unei ideograme.  După cum însăşi artista notează, Într-un desen cuvintele nu pot fi în ordine, semnele au fost preluate ca atare şi reprezentate în picturi aparent abstracte. Dacă ar fi să analogăm într-un sistem izolat toată această aglutinare tensionantă, cu temperaturi iraţionale şi statistice, ar fi cu siguranţă într-un sistem al entropiei ridicate. Cu toate acestea, pentru Andreea ca şi pentru majoritatea indivizilor, demonul lui Maxwell care a decis ce se filtrează sau nu în conștiinţa fluidă, a fost chiar timpul - singura măsură pe care aparent nu o putem încă smulge din ghearele determinismului. Picturile rând pe rând şi-au redus suprafaţa şi masa  organică, ajungând la forma esenţializată a desenului pe hârtie, linia a devenit asemeni unei constante fiind de această dată singurul catalizator informaţional al unui eveniment distant, precis delimitat şi cuantificat de restul sistemului. Apoi gestul s-a sustras şi el implicării directe, fiind izolat prin mediul video în lucrări cu accent pus pe proces, prezentate în seria The Trace. Eterogen paralelismului termo-dinamic, acest proces de distanţare şi ordonare este unul în care entropia este în continuă stare de decădere în sistemul psihologic.  A treia etapă a procesului, prezentată în cele două instalaţii modulare din expoziţie, este una în care linia este complet epurată de orice gest, devenind obiect. Prin tehnica tăierii laser şi a preferinţei pentru utilizarea  materialelor industriale  vorbim de detașarea armonică prin cunoaşterea perfectă a sistemului şi factorilor lui statistici, fără mişcare, fără temperatură, fără nesiguranţă  - zero entropic. Andreea Albani exprimă acestă stare a imovabilităţii dintr-un sistem ideal, fără implicări exterioare, fără memorie sau informaţie, într-o altă pagină de jurnal, de data aceasta malaxată de trecerea timpului - Când e doar prezent nu există spaţiu.

 

Văzute unitar toate aceste fragmente simbiotice şi simbolice, devoalează în faţa noastră, articulat ca în cazul unei demonstraţii matematice, o meditaţie asupra naturii holistice în detrimentul naturii compoziţionale, a reprezentări de tip simbolic.

 

Fiinţele umane s-au adaptat la mediul fizic creând o dimensiune dincolo de realitatea fizică, o realitate de tip intersubiectiv - un univers simbolic care ajunge dincolo de realitatea externă a lumii naturale. Indivizii au învăţat cum să separe ceea ce trăiau în momentul respectiv de sensul pe care l-au atribuit sau asociat respectivei experienţe. În domeniul antropologic sau sociologic simbolurile se definesc ca forme de reprezentare ale gândirii, ca prolegomene precis conturate ale unor acţiuni complexe, cum spre exemplu un dreptunghi de pânză în culori primare reprezintă toată istoria şi valorile autohtone. Dacă primele simboluri scrise se bazau pe pictograme (imagini care seamănă cu ceea ce semnifică ele), în circuitul evoluţionist acesteora le urmează ideogramele, imagini care reprezintă idei). Utilizarea simbolurilor pare a fi un pas esenţial în evoluţia conştiinţei - unul care a oferit oamenilor capacitatea de a exprima intangibilul imaginaţiei. Dacă ne referim la acţiuni cel puţin trei tipuri diferite de procese ne apar în reprezentările conexe implicate: recunoaştere vizuală a acţiunii, descriere verbală a acestuia şi controlul acţiunii. Limbajul în lipsa acţiunilor ar fi inexistent, acesta putând foarte bine să apară pentru dominarea exclusivă a acestora.

 

Din această perspectivă lucrările Andreei Albani  necesită în primul rând spaţiu: pereţi mari şi o distanţă suficientă pentru ca ochiul să cuprindă imaginea de ansamblu care se întinde nedefinit, până la câţiva metri în faţa privitorului. Această monumentalitate a lucrărilor artistei  nu este exclusiv  definită de suprafaţa lucrărilor. De fapt, ele se dovedesc a îngloba parametrii mereu în schimbare. În timp ce prima privire înregistrează parpebral doar un nor zumzeitor de linii negre încâlcite, semne mâzgălite şi forme imponderabile, o privire mai atentă ne dezvăluie o incursiune într-un dialog despre natura holistică a simbolurilor, şi omniprezenţa lor în definirea oricărei acţiuni. Cu toate acestea, concretul formelor precis delimitate are întotdeauna o aparenţă fragilă, redată cu o meticulozitate reticentă și lipsită de pasiune. Orice viziune de perspectivă  sugerată va fi întreruptă în următoarea clipă, de un nou val de linii şi planuri divergente. Pare că nu există un centru fix în vaga iluzie spaţială, în ciuda numeroaselor puncte de fugă, acestea par să se deruleze în direcţii diferite. Multitudinea de elemente perspectivale disipate din picturile Andreei Albani construiesc o lume fluidă în care totul este în curs de desfăşurare.

 

Horaţiu Lipot, curator