ANIMA

9 Mai - 22 iunie ANIMA

ANIMA

expozitie |  CV artist | 

ANIMA | Aurelia Mocanu*

 

Siluete-suflete proiectate pe un pământ înalt, cu ritualuri lente în verde-violet, propun un nou taifas levantin cu surlă şi lăută în atelierul recent al lui Sorin Ilfoveanu. Pictorul s-a instalat pe o cale a simplificării şi epurării estetizante a traseului linear. Imaginează intrigi bidimensionale şi voit denudate de vreo expresivitate a fundalului. Între un hieratism autohton de izvod iconar şi captarea suflului (într-un traiect de pensulă extrem-orientală), seriile de maturitate ale maestrului orchestrează un întreg panoptic sapienţial.~

În picto-desenele lui Ilfoveanu, Femeia este subiectul grafic atins de imponderabil. Ea „pare-că-apareˮ dintr-o legănare pregătitoare, prin aer, a mâinii destinse peste pupitrul de desen. Femeia desenului tinde mereu să se prelungescă dincolo de limitele poveştii, prin fuioarele corpului ei, în râuri de plete. Somnolentă sau lubrică, prezenţa femeii nu declanşează senzualităţile baroce ale desenului. Dimpotrivă, siluetările eroinelor sunt jertfelnice. Economia stilizării pântecului sau platoşa cu dublul val a sânilor sunt rememorate din şabloanele romanice cu martiri. Scenele încremenite în păcat devin frângeri anatomice. Cu o linie incisiv groasă, câte un ţap, un taur sau un bărbos cu craniu de vulpe traversează, în transparenţă, plexul femeii. Mâinile ei sunt prizoniere, fie legate printr-o trăsătură scurtă de pensulă deasupra capului, fie încrucişate în conturul pieptului, fie ascunse sub veşmânt. Femeia lui Ilfovenu nu are podoabe. E somnambulă. Conturul ei dublu marchează stările intermediare de conştiinţă. Doamnele abia dacă-şi ridică vreodată ovalul pleoapelor. În somn, femeii îi scapă pe gură sau din capul pieptului pasărea-suflet, o pasăre de ogor, pestriţă ca o prepeliţă. Pasărea ţopăie ca într-un cuib, intră, iese ori se odihneşte pe corpul femeii. Mai misterios diafană este păuniţa, ades purtată pe ceafă de rusticii asceţi portretizaţi de Ilfoveanu.

„Dezlegat de sine”, artistul lasă liberă linia să lucreze între vidul exterior şi vidul interior, discriminat de siluetări. Câtă mantică, cât descânt, cât încânt stau în refacerea şi rearanjarea liniilor intersectate, concurente, fluide ale desenului unui traseu de poveste aspră. Ilfoveanu croieşte din vârful pensulei aşa cum ar tăia mari piei pentru acoperăminte de procesiuni păgâne: un spate amplu, abia rotunjit, pentru un cal, un bot întredeschis de câine, o siluetă adormită fără chip, cu tighel pe contur şi o străpungere de cornet pentru suflătorii săi visători.

Aurelia MOCANU