Privire de Sus

11 octombrie - 19 noiembrie Privire de Sus

Privire de Sus

Expozitia este a treia personala la AnnArt a artistului, dupa Shadows (2012) si Teoria cercului (2013), si reuneste un fond impresionant de 58 de lucrari in ulei pe panza, insotit de o bogata mapa de schite de pictura – precum  si, tot sub semnatura artistului, de proiectul video Levitate.

 

Noua serie, realizata pe parcursul a trei ani, adanceste si extinde teme predilecte de reflectie ale artistului – tensiunea existentiala a omului contemporan, urbanul ca refugiu si loc al nelinistii, sansa desprinderii din terestrul comun catre vazduhul angelic. Complexitatea abordarii acestor teme este data si de cromatica de forta, desfasurata pe variate formate de dimensiuni - de la 100 x 150cm si 140 x 220cm - pana la varful de lance 160 x 310cm).

 

Un numar restrans de lucrari din noua serie  au fost prezentate in pre-view la Art Safari in mai 2016 unde s-au bucurat de un puternic impact public, context in care s-au realizat si primele vanzari, catre colectionari din Franta si Romania.

 

Expozitiei ii va fi insotita un catalog in editrie tri-lingva, cu lansare la Bucuresti si Viena.

 

Privire de sus are vernisaj marti 11 octombrie si va fi prezentata la AnnArt pana pe 19 noiembrie 2016. In continuare, din 29 noiembrie, timp de doua luni, o selectie extinsa a fondului de lucrari va fi prezentata la Viena, de catre galeria FivePlus Art Gallery.

 

Intreg fondul de lucrări este disponibil pentru vânzare prin Galeria AnnArt. Vă stăm la dispoziție pentru detalii şi consiliere: office@annartgallery.ro

Magda Cârneci: Materia concretă plus grația divină
  Este destul de evident că actuala serie „Privire de sus” continuă și dezvoltă cu brio seria de picturi „Teoria cercului” pe care Francisc Chiuariu a realizat-o în 2012-2013 și a expus-o tot la galeria AnnArt în 2013. În cei trei ani care au trecut de atunci, s-a întâmplat o complexificare subtil dramatică a lumii liniștite și solare a fetiței cu cercul și umbra lor, care apărea obsesiv în pânzele mari și mici de atunci. ...citeste mai mult..

Gabriela Massaci: Francisc Chiuariu, cu îngerul la purtător
  Ştiţi corturile acelea de plajă, din pânză uşoară? Pop-up le cheamă. Stau strânse-ghem într-un buzunar mic, pe un contur de fir metalic flexibil şi care le ţine în tensiune.  Până când le răsucim puţin în ax şi... fluf!  se deschid dintr-o dată cu un zvâcnet scurt şi răsare ditamai cortul - nebănuit, nesperat... gata să lupte cu soarele. ...citeste mai mult..

Aurelia Mocanu: Din zbor, la 50 de ani
  După un puternic impact senzorial prin efecte tehnice de suport, cu lumină artificială, Francisc Chiuariu (n.1966) a cercetat şi cucerit o nouă dimensiune a figurativului (fulgurant-cotidian). Este „punctul de vedere” dintr-un laborator divers şi productiv de peste doua decenii. Vol d’ oiseau sau dronă capturînd vestigii ale gesticii umanului. ...citeste mai mult..