(Time #0.4) The Poem.2

23 mai - 8 iulie (Time #0.4) The Poem.2



Aceasta este prima expoziţie personală a Andreei Albani la AnnArt, după participarea sa în expoziţia de grup TREI, în vara lui 2015;  alături de cele ale colegilor săi  de generaţie Constantin Rusu şi Andrei Mateescu, lucrările sale au făcut o puternică impresie asupra vizitatorilor şi colecţionarilor de artă contemporană.  

Expoziţia de faţă, (Time #0.4) The Poem, curatoriată de Simona Vilău, reuneşte 15 lucrări pe simeză şi 7 la mapă – lucrări noi, prezentate acum în premieră şi care fac parte din seria expusă anul trecut la Palatele Brancoveneşti, Mogoşoaia.  

Realizate în tehnică mixtă pe pânză şi în colaj stratificat de hârtie japoneză, de bambus sau de orez, lucrările oferă o incursiune intens personală în teritoriile necunoscute ale memoriei.

 

Expoziţia este deschisă în perioada 23 mai – 8 iulie 2017, cu acces public gratuit de luni până sâmbătă în intervalul 11 – 19.

Fondul de lucrări este disponibil pentru vânzare prin galeria AnnArt. Vă stăm la dispoziţie pentru detalii şi consiliere office@annartgallery.ro

Limbajul secret al Andreei Albani | Simona Vilau
  Pictura Andreei Albani este o cale de comunicare empatică cu cei din jur. Lumea sa interioară bogată, plină de lumini şi umbre, pierderi şi iluminări, este cartografiată în semne, gesturi şi etape strânse laolaltă în picturi mari ce se decantează în timp. Meditaţia este cheia de citire a acestor lucrări. Ecranele de culoare se aşază unele peste altele precum memoria in straturi suprapuse. Toate aceste amintiri stivuite devin semne, se volatilizează în grafii muzicale, tonate, într-un impetus al relaţiei minte-ochi-mână. ...citeste mai mult..