Partituri

4 aprilie - 4 octombrie Partituri

Partituri

Din pubelă pe simeză: noile picturi Vladimir Șetran

 

Universitatea Nationala de Arte Bucuresti în parteneriat cu galeria AnnArt prezintă expoziția de pictură și desen Vladimir Setran: Partituri. Vernisajul are loc marti 4 aprilie, ora 18, în sala Mediateca a UNMB (Știrbei Voda 131) – și este însoțită de un moment muzical oferit de violonistul Horia Văcarescu. Evenimentul are loc in cadrul Festivalului Chei al prestigioasei instituții de învățțământ artistic.

 

Originea si destinatia acestor lucrari fac seria sa fie memorabila încă înainte de întâlnirea sa cu publicul: inspirația porneștedintr-o întâmplare, care -  ca multe marca Șetran -  devine antologică: în iarna lui 2016, artistul a gâsit un vraf de partituri aruncate într-o pubelă de lângă atelierul său de pe strada Pangratti. A fost tulburat de destinul lor ”muritor” și inspirat să le ofere o nouă rundă de viață, transformandu-le, prin fotografiere, colaj și intervenție de pictură, în seria de lucrari care astâzi sunt expuse în noul spațiu al Univesității Naționale de Muzică și care, prin donația ce urmează acestei expoziții, vor intra în patrimoniul acestei  instituții de învățământ de mare tradiție.  Este un proiect care vorbește despre dialogul și întălnirea profundă între artele contemporane.

 

Unul dintre primii și cei mai influenți profesori ai design-ului românesc, Vladimir Șetran s-a născut în 1935, la Dăncăuți, Hotin și a studiat artele plastice la Cluj și București.  Are o operă impresionantă, construită pe parcursul a peste jumătate de secol: pictură figurativă şi abstractă de mare forţă, desen şi grafică - în reprezentări hedoniste dar şi auster-reflexive ale lumii. Hiperactiv în varii experimente vizuale, Șetran lucrează cu instrumente de lucru singulare, inventate de el însuși. Sunt celebre seriile sale de Nuduri, expuse in pomii in floare ai livezii sale din satul Scorţeni,  sau cele Fără titlu, lucrări în care petele intense de culoare alunecă pe pânză ca o lavă primordială,  sau nu mai puțin impresionantele sale  Fructe și legume, devenite, prin ludicul și minuția desenului,  personaje  de antologie estetică. Are în palmares expoziţii în România şi în străinătate – de la Paris la Praga, de la Moscova la Viena şi Ulan Bator, cu o răsunătoare participare în 1971 la Festivalul Internaţional de la Edinburgh.  Lucrările sale se găsesc în colecţii private în România, Franţa, Austria, Germania, SUA, Turcia, Liban sau Marea Britanie. Decorat cu Ordinul Meritul Cultural şi Ordinul Serviciul Credinciosîn grad de Cavaler, Şetran este totodată laureat al Premiului pentru Pictură UAP (1964) şi al  Premiului pentru Artă Monumentală UAP (1984). Din 2011 este reprezentat de galeria AnnArt, unde are la activ șase participări în expoziții de grup și șase personale de anvergură (Sânziene, în 2012, apoi sezonul Șetran: Jurnal deschis, în 2013, Fără titlu, Etcetera în 2014 - 2015 și Cahiers du Cinema,  în 2016). Trăieşte şi lucrează în Bucureşti.

 

Expoziția din sala Mediateca a UNMB (Conservator) este deschisă publicului  în perioada 4 aprilie – 4 octombrie 2017, intre orele 10 – 18. In perioada Festivalului Enescu, 1- 24 septembrie 2017, vom oferi tururi ghidate ale expozitiei. Detalii, office@annartgallery.ro

 

 

www.unmb.ro