locus neminis II

5 iunie - 28 iulie locus neminis II

locus neminis II

Noua expoziţie semnată Maia Stefana Oprea explorează tema pădurii şi a maternităţii,  constituindu-se ca o instalaţie  în care  lucrări de pictură, pe format mare, în ulei pe pânză şi tehnică mixtă,  sunt intersectate de prezenţa misterioasă a unor coconi împletiţi din resturi metalice şi fragmente reciclate ale  unor lucrări  anterioare.  Gândită şi realizată cu participarea curatorială a Ralucăi Băloiu, LOCUS NEMINIS II este a doua personală la AnnArt a tinerei artiste, dupa Stivuire, în 2016. Expoziţia a fost vernisată în 5 iunie, când l-a avut ca invitat pe criticul Ion Bogdan Lefter, şi va fi deschisă până în 28 iulie 2018.

 

Accesul public la expoziţie este gratuit, de luni până sâmbătă, între orele 11-19 iar fondul de lucrări este disponibil pentru vânzare prin galeria AnnArt.

Locus Neminis II | Raluca Băloiu
  Încă din cele mai vechi timpuri, maternitatea a trecut prin diferite etape de reprezentare în acord cu perioada și contextul cultural în care a luat naștere imaginea respectivă. Paleoliticul a dat naștere „Zeiței fertilității”, una dintre cele mai cunoscute reprezentări fiind Venus din Villendorf; panteonul egiptean și greco-roman a adoptat simbolul zeiței Isis ca ideal de soție și mamă. Primele secole ale creștinismului au acordat importanță laturii spirituale și transcendentale a maternității prin reprezentări ale Maicii Domnului, după ce Conciliul de la Niceea, din 325, aducea recunoșterea acesteia ca Mamă a lui Iisus Hristos; Renașterea a preluat mai departe simbolistica spirituală a maternității, iar contemporaneitatea a transformat maternitatea într-un discurs al identității. ...citeste mai mult..